Karma familială


03.12.2022


Bunicul unui băiat a avut patima alcoolului. Nepotul lui se luptă în viața asta cu drogurile și este, în prezent, la a doua cură de dezintoxicare. Bunica unei femei tinere a avut o căsnicie abuzivă și pentru că nu a reușit să transforme, să consume experiența, nu a iertat și nu s-a împăcat cu sine, asta are repercusiuni asupra nepoatei. Aceasta, la rândul ei, nu reușește să aibă o relație de lungă durată și anii trec găsind-o singură, deși a fost și este o femeie inteligentă și frumoasă.

Fie că ne place sau nu, suntem legați de karma și acțiunile strămoșilor noștri până la a treia generație. Părinții, bunicii și străbunicii ne pot transmite vulnerabilitățile lor emoționale sau slăbiciunile lor fizice. Traume, frici, neputințe pot să apară, într-un model repetitiv, chiar dacă în alte conjuncturi. Procesul funcționează și în sens pozitiv și un bunic care a fost un model de om bun și săritor, o mamă care a salvat vieți sau a îngrijit oameni aflați în suferință pot să ne transmită nouă o karmă pozitivă și binevenită.


imagine
Karma familială

 

 

Cum se explică astrologic asta? Foarte simplu, prin metoda caselor derivate. Ascendentul nostru ne arată cum vom sta cu sănătatea, care va fi nivelul nostru de vitalitate și cât de ușor/greu ne vom recupera după boală. Ascendentul nostru sau casa I din astrograma noastră este în același timp și: casa a IV-a(mama) de la casa a X-a(tata), deci bunica din partea tatălui; casa a X-a(tata) de la casa a IV-a(mama), deci bunicul din partea mamei. Cei doi strămoși ai noștri, mama tatălui și tatăl mamei, pot să ne transmită sensibilități sau puncte forte pentru corpul nostru fizic.

Casa noastră a IV-a arată viața noastră de familie și reprezintă străbunica din partea mamei, deci bunica mamei noastre ne poate aduce o viață de familie calmă prin ceea ce a făcut ea în căsnicia ei și membrii familiei ei. Casa a VII-a din astrograma noastră natală arată felul cum relaționăm în relațiile stabile și apropiate și aici primim influențe karmice de la bunicul din partea tatălui și bunica din partea mamei. În fine, cariera care este reprezentată de casa a X-a este influențată de părinții și de străbunicii noștri.

Pe de altă parte, există indicii și în astrogramele noastre cu privire la posibilitatea unei karme familiale dificile. Acestea sunt:

  • Planete dificile* conjuncte, în careu sau opoziție la Lună
  • Nodul Sud conjunct Lună
  • Planete dificile sau Nodul Sud în casa a IV-a
  • Planete dificile sau Nodul Sud în al patrulea semn de la Ascendent
  • Planete dificile sau Nodul Sud în al patrulea semn de la Lună
  • Planete personale sau guvernatorul Ascendentului în semnul Racului și conjuncte, în careu sau în opoziție la planete dificile
  • Lilith, Saturn sau Nodul Sud în Rac

*Planete dificile sunt: Marte, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.

Cea mai grea karmă familială este cea în care unul din strămoși s-a sinucis sau a comis o crimă, iar aceste păcate își transferă energia lor nocivă asupra celor care le sunt copii, nepoți și strănepoți. Oricare ar fi însă încărcătura karmică familială cu care ne naștem, trebuie să știm că putem oricând să o consumăm și să oprim lanțul efectelor sale negative asupra noastră și mai ales asupra urmașilor noștri.




Horoscop zilnic



Facebook