Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!
Mărime font:  

Zodia Fecioară


Astrologie » Zodii » Fecioară



Semn :

Simbolul seamănă cu litera majusculă « M » care indică materia primitiva, ultima linie fiind tăiată de o buclă sugerând centura de castitate a Fecioarei. Cele 3 linii drepte reprezintă cele trei nivele ale conştiinţei(conştient, subconştient şi supraconştient) şi ultimul segment arată faptul că în ciuda stăpânirii acestor nivele, Fecioara devine introvertită şi materialistă. La fel, multiplele puncte de sprijin al simbolului sugerează spiritul analitic, care tinde să se bazeze pe multe detalii şi impulsuri venite din exterior. Se asociază cu timpul recoltelor, culesul şi este un un semn de tranziţie de la vară la toamnă.

Tipul zodiei: Pământ-Mutabilă-Feminină

Perioada : 23 august - 22 septembrie

Culoare : violet

Metal : mercur

Pietre preţioase : jasp, hiacint sau zirconiu

Verbul: a analiza

Locuri prielnice: oraşele mici

Planeta guvernatoare : Mercur

Descriere : Fecioara este considerată cel mai critic şi cel mai analitic nativ din tot zodiacul. Simte nevoia de a fi utilă şi de a servi; neliniştea şi rezerva sa permanentă pot determina dificultăţi de adaptare şi integrare în carieră şi/sau în viaţa socială. Este o persoana introvertită care caută permanent securitatea şi de aceea încearcă să se protejeze de instinctele sale şi ale altora. Dă dovadă de simţ practic şi chibzuinţă; un nativ Fecioară este conservator, înclinat spre critică, practic şi realist. Are o concepţie înaltă despre intimitate; este un spirit serios, disciplinat, manifestă fidelitate constantă, dar şi intransigenţă. Fiind atât de calculat, chibzuit, va avea succes în viaţă doar prin forţele proprii. Îşi controlează bine emoţiile şi acţionează rar din impuls. Studiază fiecare detaliu în parte(este o fire analitică) şi îi place ca totul să fie prevăzut dinainte, sortat, clasat, aranjat la locul lui: ceea ce este spontan, imprevizibil şi neaşteptat îl sperie şi îl dezechilibrează. Nu-i place incertitudinea şi extravaganţa, tot ceea ce iese din tiparele consacrate. Are un simţ înnăscut pentru tot ceea ce reprezintă realism pragmatic(afaceri/joburi sigure, munci de analiză şi de organizare, etc) şi/sau pentru lucrurile care ţin de mecanică sau tehnică în general. Este foarte meticulos, cu un caracter profund moral, onest; foarte curat, atât în ceea ce priveşte propria persoană, cât şi casa sau lucrurile care îi aparţin: uneori, poate avea chiar mania curăţeniei. În concluzie, este un perfecţionist, niciodată mulţumit de el însuşi sau de ceilalţi.

Calităţi : prudenţă, spirit prevăzător, seriozitate, discreţie, inteligenţă, spirit de economie, hărnicie, chibzuinţă, eficacitate.

Defecte : meschinărie(preocupare faţă de interese mărunte), zgârcenie, egoism, tendinţă la birocraţie, curiozitate excesivă, răceală sufletească, slugărnicie, minciună şi uneori, lene. rutina, pedanteria, viclenia, încăpăţânarea excesivă.

Profesiuni: funcţionar, contabil, bibliotecar,  mecanic de precizie, ceasornicar, librar, desenator, vânzător, asistent medical, medic generalist, medic de medicină internă sau de nutriţie, controlor de calitate, analist, statistician, arhivar.

Sănătate : Această zodie oferă o viaţă lungă şi o sănătate suficient de bună. Dacă în copilărie, nativii Fecioară pot fi victime ale accidentelor şi/sau maladiilor infantile, rareori sunt bolnavi la vârsta adultă, deşi tind să exagereze căutând mereu compătimire. Există predispoziţii la: anemie; tulburări de ordin digestiv şi intestinal, parazitoze; tulburări psihice: nevroze, insomnii, epuizare nervoasă, ticuri; eventuale intervenţii chirurgicale în zona ano-genitala; din punct de vedere energetic, pot fi afectate organele cavitare: splină, pancreas, intestin subţire. Zodia favorizează ipohondria, obsesiile legate de sănătate şi o teamă exagerată faţă de microbi şi viruşi. Trebuie evitate mâncărurile condimentate şi băuturile tari.

Bărbatul-Fecioara: are trăsături crispate, neliniştite, ce subliniază sobrietatea feţei; privire fixă, posomorâtă; vocea răspicată, dar slab accentuată; este pedant, ignoră tot ceea ce ţine de imaginaţie şi speculaţiile; îi lipseşte masculinitatea puternică, dominatoare; munca, interesele sunt mult mai importante pentru el şi consideră dragostea o faţadă a vieţii care nu merită prea mult timp; lipsesc din viaţa lui agitaţia, petrecerile, sentimentele intense, capriciile, interesul pentru fleacuri, vulgaritatea; îşi va analiza bine partenera, va adopta un caracter prevenitor, va oferi încredere şi siguranţă financiară, dar nu-şi va putea compensa frustrările sentimentale asupra partenerei. Are o ţinută studiată, aleasă cu grijă şi o purtare corectă; nu este un tip romantic(partenera lui nu trebuie să se aştepte la efuziuni sentimentale sau la declaraţii sub clar de lună); poate flirta des, deoarece are o arta a seducţiei subtilă şi vrea să o mai exerseze din când în când, dar nu este un don Juan; ca familist, îşi doreşte un cămin liniştit, netensionat, bazat pe ordine, rigoare şi onestitate; se întâmplă des ca bărbaţii Fecioară să greşească în alegerea soţiei potrivite pentru ei. Bărbatul Fecioară nu este prea vesel, ba uneori, poate fi chiar ursuz; este un tată exemplar ce caută să insufle copiilor săi principiile morale necesare; viaţa lui erotică nu este prea bogată şi nici nu-i acordă o atenţie deosebită.

Femeia-Fecioară: are o feminitate particulară, structurata pe o mentalitate practică, pe o răceală afectiva; adesea frumoasă, având trăsături fine, un ten curat şi ochi de culoare închisă; adoptă o linie vestimentară clasică, fără extravaganţe; nu este o fire emoţională; are un pronunţat simţ spre ordine, organizare şi meticulozitate; manifestă înclinaţie spre critică permanentă, adeseori chiar bârfă. Este sensibilă, timidă, modestă şi rezervată; pune o mare hotărâre în tot ceea ce face, devenind uneori foarte încăpăţânată. Copiii ei vor fi îndoctrinaţi cu regulile şi ideile de a fi mereu curaţi, ordonaţi, sistematizaţi şi perseverenţi. Ca mamă, este foarte afectuoasă, contrar aparenţelor de răceală sufletească şi capabilă de mari satisfacţii pentru ei. Se angajează într-un mod profesionist în rutina vieţii şi îşi îndeplineşte îndatoririle foarte bine, dar rareori poate oferi tovărăşie spirituală şi bucurie emoţională. Se simte şi se poartă adesea ca o persoană frustrată şi ar avea nevoie de mai multă căldură personală şi mai puţină meticulozitate.

Copilul-Fecioară: Este un copil inteligent, retras, chiar timid, închis şi capricios. Are nevoie de multă afecţiune, deşi nu o arată şi trebuie încurajat ca să se afirme şi ca să-şi exprime sentimentele. Este foarte susceptibil şi va trebui să fiţi constant în afecţiunea pe care i-o arătaţi ca să-i câştigaţi încrederea. Este unul dintre puţinii copii căruia i se pot da sarcini precise, pe măsura puterii lui şi să aveţi siguranţa că le va duce la îndeplinire fără cusur. Va trebui şi să-i apreciaţi în mod explicit realizările, căci are o nesiguranţă interioară care ar putea să-l împiedice mai târziu să se afirme în viaţă. Are un spirit de observaţie deosebit şi unul critic pe măsură, aşa că va observa şi trăsături mai puţin plăcute ale părinţilor şi celor apropiaţi. Este sârguincios şi are, de obicei, rezultate foarte bune la învăţătură, dar predispus spre epuizare nervoasă, aşa că trebuie încurajat şi să se relaxeze făcând mişcare fizică.
Şeful-Fecioară:
Nu este o poziţie pe care să o agreeze, căci, în general, îi lipsesc dorinţa de a conduce şi capacitatea de sinteză. Odată însă ce un nativ Fecioară va fi numit sau oarecum împins de conjuncturile vieţii spre o asemenea poziţie va fi foarte serios în rolul asumat. Va fi o mână de fier chiar dacă nu va fi agresiv, dar subalternii leneşi sau neserioşi vor avea o viaţă foarte grea cu un astfel de şef. Fecioara nu va admite nici o abatere de la regulile impuse de ea şi va contabiliza toate neregulile. Este posibil să fie însă lipsită de imaginaţie şi, în mod sigur, foarte prudentă în a folosi mijloace neconvenţionale de creştere a profitului. Conştiincioasă şi meticuloasă, subalternii săi vor trebui să fie cât mai bine pregătiţi şi nu vor putea face uz de tertipuri precum denaturarea realităţii, laudele, mimarea competenţei, etc.

Subalternul-Fecioară: Este rolul care i se potriveşte cel mai bine Fecioarei. Dacă sarcinile sunt în limita ei de competenţă, le va executa rapid, precis şi la timp. Este un subaltern meticulos, eficient, discret, perseverent şi care nu va ţipa că este cel mai bun şi că doreşte o mărire de salariu. Este bine să nu uitaţi totuşi să o recompensaţi corect pentru munca depusă, căci tot la fel de discret vă veţi trezi că veţi pierde un om greu de înlocuit. Este destul de suspicioasă şi deşi e o colegă săritoare, îi este necesar mai mult timp până să capete încredere în şefi sau în colegii de muncă. Locul de muncă al Fecioarei este ordonat şi curat, iar lucrările sale pot fi un exemplu pentru alţii.


AstroVesta® este marcă înregistrată. Este interzisă reproducerea integrală sau parțială a materialelor expuse în site fără acordul autorului.

Horoscop zilnic





Facebook