Acești nebuni care conduc lumea

Acești nebuni care conduc lumea

03.04.2017 - Astrologie Mundană

Sunt cei mai puternici deși nu sunt cei mai bogați, pentru că deciziile lor influențează economia lumii, pornesc războaie sau aduc pacea, protejează clima sau dimpotrivă, grăbesc schimbările climatice. Ceea ce hotărăsc ei ne influențează direct sau indirect viața de zi cu zi, din multe puncte de vedere. Pascal de Sutter a scris o carte cu un nume asemănător celui ales de mine pentru acest articol. Cartea lui se numește ”Acești nebuni care ne guvernează” și el susține acolo că oamenii politici sunt, în marea lor majoritate și cel putin la început, oameni obișnuiți cu defecte și calități, cu temeri și cu depresii. El spune că politica este cea care îi conduce la nebunie.


Ei bine, eu susțin că ceva predispoziție la nebunie există chiar din naștere în astrogramele unei părți din cei care ajung să conducă țările lumii și astrologia poate să demonstreze asta. Politica este doar vehiculul care le dă puterea de a face ca nebunia lor să se manifeste la scară mare. În cele ce urmează, voi analiza  astrogramele câtorva lideri importanți, din punctul de vedere al planului mental. Mă voi limita deci la acest aspect al personalităților lor, care arată capacitatea de comunicare, modul în care ei relaționează și își exprimă ideile, onestitatea și moralitatea convingerilor lor, felul cum iau deciziile. Planeta care va fi luată în calcul este Mercur, cu aspectele lui și corelat atât cu Soarele natal, care conferă personalitatea de bază cât și cu Marte, care va da indicii asupra voinței, curajului și modului lor de acțiune.


Donald Trump – născut pe 14.06.1946, 10:54, New York, SUA.

Președintele SUA s-a născut într-un cartier numit Jamaica al orașului New York, destul de exclusivist din punct de vedere rasial în acea vreme, căci era populat aproape numai de reprezentanți ai clasei mijlocii albe. Este un nativ Gemeni, având pe Mercur în Rac și cu un aspect negativ la Neptun. Mercur slăbit în Rac îl desemnează pe tipul revendicativ, sarcastic, cinic, cu o minte schimbătoare, influențată de emoții (Racul este semnul Lunii). Dă dovadă de impredictibilitate și ia lucrurile într-o manieră personală, ca un atac la persoană sau la familia lui. Careul cu Neptun conduce la o logică distorsionată, cu o imagine deformată despre sine; nervozitate, înclinație spre intrigi și păcăleală, lipsă de onestitate; schimbări psihice inexplicabile; lipsă de autocontrol. Martele în Leu oferă generozitate și un plus de onestitate, dar exacerbează egoul limitând posibilitatea de a învăța din greșeli pe care nu le recunoaște ca atare. Soarele în Gemeni (semn de Aer) cu Martele în Leu (semn de Foc) arată un temperament instabil, impulsiv, lăudăros și avid de a a primi aprecieri. Este tipul clasic al Scamatorului, al unui Showman, al celui dornic să impresioneze, să facă spectacol și să fie adulat.


Xi Jinping – născut pe 15.06.1953, ora necunoscută, Beijing, China.

Este președintele Chinei din martie 2013, a doua mare putere mondială, fiu de veteran comunist. Este tot un nativ Gemeni, cu Mercur în Rac prost aspectat. Mercur face careu la o conjuncție Saturn/Neptun, deci are multe asemănări cu președintele american, dar și deosebiri, în ceea ce privește tipul de gândire. Conjuncția Saturn/Neptun aduce un idealism pragmatic și reduce natura amăgitoare, iluzorie și impredictibilă a lui Neptun. De aceea, președintele chinez este mai precaut, mai circumspect, cu abilitatea de a fi mai manipulativ, mai persuasiv. O altă deosebire este modul de acțiune dat de un Marte în Rac și de aceea avem de-a face cu un individ care nu se manifestă agresiv, hotărât, ci acționează pe căi ocolite pentru a obține ce vrea. Nu ne mai mirăm atunci cum strategia Chinei de a evita un război comercial total cu SUA a debutat prin curtarea celor din familia Trump și anunțarea unor investiții în economia americană care vor aduce multe locuri de muncă. Xi Jinping are un temperament asemănător zodiei în care are pe Marte și va acționa ca un Rac veritabil la întâlnirea de gradul zero pe care o va avea cu Trump, peste câteva zile. Va fi extrem de precaut și hotărât să-și urmărească interesele, se va proteja sub o carapace de vorbe mieroase, dar va fi cu antenele bine întinse pentru a simți și specula slăbiciunile președintelui american.


imagine
lideri



Recep Erdogan – născut pe 26.02.1954, 4:25, Istanbul, Turcia

Președintele turc care își arogă din ce în ce mai mult o alură de sultan și și-a construit un palat de patru ori mai mare decât palatul Versailles. A sfidat SUA și Rusia și provoacă prin jigniri Uniunea Europeană și mai ales Germania și Olanda, care au ”îndrăznit” să critice acțiunile lui de persecutare a oponenților politici. Este un nativ Pești având pe Mercur retrograd în aceeași zodie. Există multe similitudini între Mercur în Pești și careul Mercur/Neptun în orice zodie. Mercur în Pești și în special cu aspecte dificile la alte planete arată o gândire influențabilă, cu stări de confuzie mentală; înclinație spre critică sterilă și bârfă; predispoziție către alcoolism sau fanatism religios. Mercurul lui Erdogan este în careu la Jupiter (intoleranță, pripeală în vorbire, răutate; distorsionarea faptelor, minciună și lipsă de onestitate, grandoare) și în careu la conjuncția Lună/Marte în Săgetător (capricios, irațional, fire iritabilă și greu de mulțumit; încăpățânare; agresivitate verbală). Mă îngrijorează și mai mult Martele său în Săgetător, în careu la Soare și la Mercur și conjunct cu steaua fixă Antares. Aceasta este o stea duală, benefică, dar și malefică când se combină cu aspecte dificile la planetele personale. Antares conferă o natură marțiană în genere și nativii influențați de acest astru sunt duri, razboinici, bătăioși și rareori au parte de un sfârșit pașnic. Americanii au un termen care îl poate defini foarte bine pe președintele turc și anume ”bully”, ceea ce în traducere ar însemna Bătăușul sau Certărețul (în varianta mai soft), adică cel care caută permanent să enerveze, să jignească și să provoace scandal.


Vladimir Putin – născut pe 7.10.1952, ora de naștere incertă, St. Petersburg

Despre președintele rus am scris un articol în 2012, când mulți își făceau încă iluzii despre pacifismul său și am spus despre el că este ”omul cu o mie de fețe”. Îl puteți citi aici: http://www.astrovesta.com/articole.php?id=72 . La o primă vedere, observăm că având Soarele în Balanță și încă trei planete în aceeași zodie, am putea crede că avem de-a face cu o persoană gentilă, plăcută, agreabilă, indecisă și adepta dialogului și reconcilierii. Mercur este puternic și vulnerabil în același timp: forța lui este dată de poziția în zodie (Mercur se simte bine în Balanță) și conjuncția cu o stea fixă benefică și norocoasă, Spica; vulnerabilitatea este determinată de apropierea lui Neptun, ce înseamnă exaltare și disimulare, multă imaginație, risc de decizii greșite bazate pe manipulări și lipsite de obiectivitate. Dar în același timp, Mercur este conjunct cu Saturn care este mai puternic (în exaltare) decât el în această zodie. Această conjunctură determină inflexibilitate, convingeri puternice și tradiționaliste, o gândire profundă și putere de concentrare. Tripla conjuncție Saturn/Mercur/Neptun  este în aspect dificil la Uranus, ce conferă un spirit rebel, încăpățânare, aroganță. Nimeni nu-i poate schimba părerile lui Putin, căci el este „orb și surd” la ceea ce nu-i convine. Îi place să șocheze, să-și ia prin surprindere dușmanii și o va face cu o plăcere ușor disimulată sub un zâmbet de Scorpion (are Venus în Scorpion și cel mai probabil și Ascendentul acolo potrivit orei de naștere cel mai des vehiculate). Lui Putin i s-ar mai potrivi și porecla de Șarpele, din cauza șireteniei lui și a temperamentului flegmatic, detașat, al unui om cu sânge rece care are răbdarea să-și pândească mult timp adversarul ca să fie sigur că-l va doborî din primul atac.


Angela Merkel – născută pe 17.07.1954, 18:00, Hamburg, Germania

Prima femeie cancelar a Republicii Federale Germania provine dintr-o familie formată dintr-un pastor luteran și mama profesoară de latină și engleză. Angela Merkel însăși a îmbrățișat o carieră didactică, având un doctorat în fizică și ar fi fost grozav dacă rămânea să activeze în acest domeniu. Poate o să fiți un pic surprinși de faptul că la doamna Merkel, astrograma natală are un aspect minunat în ceea ce îl privește pe Mercur. Acesta este situat în Rac (la fel ca în cazul lui Trump și al președintelui chinez), conjunct cu beneficul Jupiter. Cred că știți reclama cu ”prea bun, prea ca la țară”. Ei bine, prea mult bun nu este întotdeauna benefic cu adevărat și conjuncția asta Mercur/Jupiter în Rac aduce un optimism exagerat, multă emotivitate, un romantism nepotrivit pentru lumea dură a politicii. Acum câțiva ani am numit-o într-un articol pe Merkel ca Big Mother, ori acesta este punctul ei vulnerabil și care a provocat efecte centrifuge, de respingere în Uniunea Europeană. În idealismul ei, potrivit pentru o profesoară sau pentru cineva care lucrează în domeniul asistenței sociale sau într-unul religios, ea a invitat în propria țară și în organizația al cărei lider este țara sa, pe toți năpăstuiții Orientului. Asta fără să ia în calcul efectele pe termen mediu și lung și fără să se gândească la oportunitatea pe care o oferă unora care nici prin gând nu le trece să fie asimilați sau să îmbrățișeze valorile europene. Asta în varianta optimistă, căci în cea pesimistă și de actualitate, politica promovată de ea a adus în Europa și Germania cel puțin câteva mii de simpatizanți ai organizației teroriste ISIS, conform cifrelor date chiar de serviciile secrete germane.


Trebuie să știți că acești oameni guvernează țări, dar nu ne guvernează destinele, căci fiecare individ merge pe calea aleasă de el. Ei pot doar să creeze atmosfera în care noi ne facem propriile alegeri, cădem și ne ridicăm, învățăm din propriile greșeli sau mergem nepăsători, bucurându-ne pur și simplu de ceea ce vedem în călătoria asta fascinantă numită viață pământeană.


AstroVesta®

Astrologie relațională

Astrologie mundană

Astrologie criminalistică