Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!
Mărime font:  

Un avion dispărut în noapte


06.04.2014


În noaptea de 7-8 martie, de pe aeroportul din Kuala Lumpur, capitala Malaieziei, un avion Boeing 777, una din aeronavele cele mai sigure din lume, decola spre Beijing. Această cursă ducea acasă, în concediu sau spre locul de muncă 239 de oameni, de vârste, profesii, poziţii sociale şi naţionalităţi diferite. Cel mai tânăr pasager era un copil de 2 ani, iar cel mai vârstnic avea 76 de ani. Erau oameni obişnuiţi (ingineri, pelerini budişti, turişti), dar şi cu profesii mai inedite (un artist, un cascador) sau directori de sucursale sau companii mari precum IBM. La aproximativ 40 de minute de la decolare, turnul de control a pierdut legătura cu comanda avionului, din acel moment nemaştiindu-se ceva sigur de soarta lui şi a pasagerilor pe care îi transporta.

 

Astrologia mundană se ocupă, pe lângă interpretarea temelor de naştere ale naţiunilor, conducătorilor şi evenimentelor cu impact asupra lor, şi cu studierea dezastrelor naturale sau provocate de om precum cutremurele, inundaţiile, epidemiile, atentatele sau accidentele colective. În hărţile astrale întocmite pentru momentul producerii respectivului eveniment, se pot vedea cauzele, împrejurările şi consecinţele lui. Sunt cunoscute deja de către astrologii care se ocupă de această ramură astrologică acele conjuncturi planetare care favorizează fiecare gen de eveniment. O condiţie obligatorie preliminară oricărei interpretări este cunoaşterea bine a timpului şi locului în care el s-a produs, ceea ce poate fi destul de greu de aflat.

 

imagine
Wikipedia

 

În ceea ce priveşte cursa malaieziană, la scurt timp de la dispariţie, au apărut interpretări ale unor reputaţi astrologi străini, dar din nefericire, acestea s-au bazat pe nişte informaţii greşite. Deşi centrul de control Subang a pierdut legătura cu avionul la ora 1:21, el a anunţat liniile aeriene malaieziene la ora 2:40 şi această informaţie a fost dată iniţial presei. Uneori să aştepţi până te lămureşti pare să fie o decizie înţeleaptă.

 

Harta decolării

               8.03.2014, ora locală 00:41, Kuala Lumpur, Malaiezia

Ascendentul hărţii este Săgetătorul care desemnează călătoriile lungi, transnaţionale. Guvernatorul Ascendentului şi al hărţii este Jupiter în Rac, în semn de Apă şi în casa a VIII-a, a Morţii şi Distrugerii. Jupiter în exaltare (încrederea exagerată în siguranţa aeronavei) face parte dintr-un careu în T (un triunghi aproximativ dreptunghic în care se află 3 planete aflate în aspecte dificile între ele: două careuri şi o opoziţie) de natură cardinală. Jupiter urma să facă aspecte exacte cu Pluton (moartea şi distrugerea) şi Uranus (accidentele şi neprevăzutul). Luna este cosemnificator al obiectului şi se află pe cuspida casei a VII-a, indicând direcţia vest (pe astrogramă, este invers decât pe o hartă geografică), aceasta fiind şi o direcţie diferită decât cea pe care urma să meargă avionul. După cum se ştie, la câteva zile după dispariţie au apărut informaţiile, la început greu de crezut dar ulterior confirmate oficial, că avionul şi-a schimbat traiectoria stabilită. Neptun, planeta confuziei şi semnificator pentru oceane şi mări, este chiar jos, pe cuspida casei sfârşitului, casa a IV-a. Deznodământul tragic este reconfirmat şi este şi un indiciu asupra misterului şi incertitudinii care înconjoară această dispariţie. Opoziţia Jupiter-Pluton, ca şi careul Uranus-Pluton sunt marcaje pentru posibile acte teroriste sau de sabotare. Ultimul aspect al Lunii este un careu la Neptun şi sugerează şi ceva erori, confuzii, greşeli. Fiind în semnul Gemenilor, pot exista mai multe cauze care au dus la prăbuşirea avionului.

 

imagine
Decolare

 

Harta întreruperii contactului

Este o hartă care poate oferi şi ea informaţii preţioase, să confirme sau să infirme unele concluzii de la cea precedentă. Coordonatele la care se afla aeronava au fost încă şi mai greu de aflat decât momentul în sine, căci până şi autorităţile malaieziene nu au putut să le precizeze decât după aproximativ 3 săptămâni de la dispariţie. S-a stabilit un punct undeva în partea nord a strâmtorii Malacca.

Guvernatorul hărţii este Soarele, aflat aproape de cuspida casei a VIII-a. Dacă de fapt, momentul exact al ultimului contact a fost cu doar câteva minute mai devreme, dar a mai durat puţin până ce controlorul să aibă vreo reacţie şi să înţeleagă ce se întâmplă, atunci Soarele se află chiar în casa Morţii. Luna în Gemeni tocmai se separase de Soare şi este sus, în casa faimei, arătând faptul că ştirea urma să facă înconjorul lumii. Tocmai jos, pe casa sfârşitului, tronează maleficul Saturn retrograd în Scorpion. Iarăşi semnificatori importanţi ai evenimentului în semne de Apă (Soarele şi Saturn). Dacă această hartă este reprezentată la momentul exact al pierderii contactului, Saturn retrograd în casa a IV-a pare să indice mai degrabă o problemă tehnică ascunsă, preexistentă,  decât un atentat.

 

imagine
Pierdere contact

 

Mai sunt două zile şi se face o lună de la dispariţia avionului, răstimp în care rămăşiţele lui au fost căutate de aeronave militare, fregate, elicoptere, submarine nucleare, nave de patrulare rapide, vase ale pazei de coastă din 22 de ţări. În curând cutiile negre ale avionului nu vor mai putea emite semnale pentru a fi reperate (este însă un mister de ce nu au emis până acum sau dacă au emis, de ce nu s-au recepţionat). Indiferent când va fi găsită epava avionului sau resturi ale ei, cauzele şi împrejurările dispariţiei vor fi învăluite în mister pentru mult timp.

 

AstroVesta®                                                                        5.04.2014 

 

 

Puteţi găsi şi alte articole referitoare la accidente tragice, în următoarele articole din secţiunea Astrologie Mundană:

 

Titanic – ultimul vals

http://www.astrovesta.com/articole.php?id=59

Ceasul rău din Muntenegru  

http://www.astrovesta.com/articole.php?id=51

Cernobâl: un experiment reuşit? http://www.astrovesta.com/articole.php?id=26

 

 

 

        


 



Horoscop zilnic





Facebook