Crimele șocante ale lui Marte retrograd în Fecioară

Crimele șocante ale lui Marte retrograd în Fecioară

18.09.2013 - Astrologie Criminalistică

Există, în astrologie, o planetă care este responsabilă, în cea mai mare parte, de agresivitatea din noi, ca indivizi, dar și la nivel planetar. Este vorba de Marte, cea care bine poziționată într-un horoscop conferă calități precum energie, curaj, îndrăzneală, vitalitate. În zodii rele și cu aspecte nefavorabile, același Marte(care a preluat numele roman al zeului războiului) semnifică agresivitate, mânie oarbă, violență și distrugere.

 

Perioada cuprinsă între februarie-aprilie 2012 s-a caracterizat printr-o serie de crime ieșite din comun chiar și pentru peisajul unei țări care se confruntă cu o violență crescândă. Nu suntem aproape de țările fruntașe, dar acesta este un domeniu în care nici nu ne dorim să fim. În acest timp scurt, o mamă cuprinsă de un delir religios și-a ucis copilul de 6 luni (de fapt, îl secționează într-un act de cruzime nevăzut până și de către anchetatori), un bărbat s-a aruncat într-un lac împreună cu doi din copiii săi, iar un fost(pseudo)polițist a intrat în coaforul unde lucra soția care intenționa să divorțeze și a descărcat un revolver întreg, până la ultimul cartuș (a apăsat pe trăgaci de 11 ori) în toți cei care se aflau acolo.


Dincolo de problemele particulare psihice și mentale ale celor implicați (și care se pot vedea în astrogramele persoanelor respective), trebuia să existe și altceva care să facă să se producă atât de multe atrocități într-o perioadă atât de scurtă, mai ales că tot în această perioadă s-au produs și atentatele din Franța. Elementul astrologic în cauză este reprezentat de retrogradarea lui Marte în Fecioară, care a început la sfârșitul lunii ianuarie și se va termina pe 14 aprilie, dar efectele lui se vor prelungi, într-o oarecare măsură, până la jumătatea lunii iunie. Marte se află într-o asemenea postură doar odată la  doi ani și două luni și el pare să se miște înapoi în zodiac(este o mișcare aparentă). Acum, Marte este cel mai aproape de Pământ și așa cum mareele sunt mai accentuate la momentele când Luna se află cel mai aproape de Pământ(perigeul lunar), așa și efectele acestei planete „belicoase” sunt mai puternice.


Aceste efecte ale lui Marte retrograd sunt manifestate diferit, de la om la om, în funcție de particularități. La cei la care au deja probleme psihice sau afective exprimate în horoscop și la care se mai suprapun și tranzite dificile ale altor planete, efectele pot fi de-a dreptul dramatice. Din păcate, o bună perioadă de timp, Marte retrograd a fost și va mai fi însoțit de Mercur retrograd(în perioada 12 martie – 4 aprilie), ori „agresivitatea oarbă” și „mintea încețoșată” nu pot duce decât la violență fără limite.


Gheorghe Vlădan, asasinul de la coaforul Perla din București, are o conjuncție Soare-Mercur în Gemeni, zodie care este patronată de Mercur (cel care acum este și el în faza de retrogradare) și care este deja, ceea ce numim noi, astrologii, o zodie „nervoasă”, predispusă spre depresii, mai mult decât alte zodii. În plus, Martele său în Leu(zodie de Foc, temperamentală și fixistă) are un aspect negativ cu Neptun, unul din aspectele cele mai nefavorabile pentru un bărbat. Marte semnifică și virilitatea, potența la un bărbat, ori afectat de Neptun (confuzie, viciu, droguri/alcool, probleme psihice) este un semnal al unor tulburări mentale și sexuale. Adesea, bărbații cu acest aspect oscilează între pasivitate și agresivitate(vezi părerile împărțite despre cel în cauză), au fantezii sexuale bolnăvicioase și un comportament tulburat. În ziua de 5 februarie, ziua crimelor sale, Martele, acum retrograd în Fecioară, făcea un aspect negativ cu Soarele lui (modul de exprimare, temperamentul de bază), iar Soarele stresa pe Mercur din astrograma lui natală. În general, aspectele dificile Marte-Neptun se caracterizează printr-un fel de duplicitate și o dorință de a trece drept un erou, aducând frecvent și multă capacitate de seducție la un bărbat. În același timp, voința, hotărârea nu sunt susținute pe termen lung pentru a pune în practică fanteziile și idealurile și Vlădan nu reușise să fie un polițist pe de-a-ntregul ajungând doar un șofer al celor în rândul cărora și-ar fi dorit să fie. Deși umil la locul de muncă, căci era conștient de valoarea lui în raport cu cei pe care-i erau superiori, insatisfacția lui refula acasă și în mediu privat, unde încerca să fie ceea ce nu putea în carieră.


imagine
Gheorghe Vladan


Mohammed Merah, tânărul de 24 de ani născut în Toulouse, și care a ucis 7 persoane în Franța(în perioada 11-19 martie) avea și el Marte în semn de Foc(însă în Berbec), dar la el planeta făcea un aspect dificil la Uranus, cel rebel și revoltat. Berbecul presupune mai multă îndrăzneală și curaj și aspectul cu Uranus(în Săgetător, tot semn de Foc) l-a făcut să înfrunte forțele de ordine și să moară cu arma în mână. Nu e nimic de admirat în ceea ce a făcut el anterior, dar un tip ca el a avut curajul să se apere și să se lupte cu cei care îi erau superiori numeric, pe când Vlădan este genul de bărbat care se dă „cocoș” doar în fața celor care nu îi pot riposta. Ulterior, aspectul cu Neptun îl îndeamnă să fie duplicitar, să mintă (spune ca nu-și aduce aminte ce a făcut în coafor, dar de ce nu a avut un lapsus când a intrat în el și să nu-și mai fi amintit ce plănuise să facă?!). În mod evident, el are probleme mentale și cum Neptun înseamnă și drogurile, medicamentele și el se afla sub un tratament(sau tocmai îl întrerupsese), se pot lua în calcul, dar capacitatatea lui de discernământ și de autocontrol era destul de bună (a vorbit coerent și calm cu fiul lui, la telefon, cu jumătate de oră înaintea crimelor).


Iată cum Marte retrograd, în ciclul lui de aproximativ de 3 luni de zile, poate da naștere la acțiuni iraționale, depresie, autoapreciere nerealistă, probleme sexuale și conflicte în relații pentru cei care au deja o sensibilitate datorată lui Marte, în astrograma lor natală. Ceilalți putem fi mai energici și cel mult predispuși unor enervări sau conflicte în domeniul de viață în care se află el în astrograma fiecăruia dintre noi. Este bine să cunoaștem slăbiciunile și defectele pe care le avem, căci numai cunoscându-le le putem controla sau canaliza în acțiuni care să nu producă suferințe nouă sau altora.


Evenimente petrecute în perioada lui Marte retrograd:

20.02 – Un copil de un an și șapte luni și tatăl lui au fost găsiți spânzurați în locuința lor.

24.02 – o femeie care aparție cultului penticostal, mamă a 7 copii și însărcinată cu al optulea, își omoară ultimul născut, un prunc de 6 luni.

27.02 – un taximetrist își omoară cei doi copii, o fetiță de 3 ani și un băiat de 15 ani, prin înecare și se sinucide și el.

5.03.2012, ora 17:37 – polițistul Gheorghe Vlădan intră în coaforul unde lucra soția lui și trage 11 focuri de armă, omorând-o pe aceasta și pe o colegă și rănind alte 6 persoane. El și soția ucisă s-au căsătorit prima oară în 1988 și au divorțat în 1990. Au stat separați timp de 5 ani și apoi s-au împăcat. Soția ceruse din nou divorțul în decembrie 2011, din cauza geloziei lui furibunde și a comportamentului agresiv.

11, 15 și 19 martie – asasinate în Franța, comise de Mohamed Merah. El a fost ucis de forțele speciale pe 22 martie.


Notă pe 18.09.2013: În 2013, Marte va fi din nou în Fecioară în perioada 16 octombrie-8 decembrie, dar nu se va afla în retrogradare. Pentru că avem un președinte cu Marte în Fecioară și chiar pe Ascendent, pentru că președintele american Obama are Martele tot în Fecioară și se pregătește să dea ordinul de război contra Siriei, și mai ales pentru că avem un ciclu major al planetelor grele, respectiv careul Uranus-Pluton (unul din cele 5 aspecte exacte va avea loc în noiembrie), este foarte probabil că va fi o perioadă tulbure și agitată. Precizez că mai toate conflictele armate majore au pornit pe Marte în semne de Pământ, și mai ales în semnele Fecioară sau Capricorn.


Dumneze să ne ocrotească!


AstroVesta®

Astrologie relațională

Astrologie mundană

Astrologie criminalistică