Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!

CEI TREI CARE N-AU SPERIAT COVIDUL


03.10.2020


 

Ce au în comun Boris Johnson, Jair Bolsonaro și Donald Trump? Pe lângă faptul că toți ocupă cele mai înalte poziții publice în țările, pe lângă faptul că toți au negat  mult timp existența coronavirusului și au și ignorat măsurile de protecție (cea mai comună, purtarea măștii de protecție), acum pot să-și împărtășească impresii și despre cât de ușoară sau grea este infecția cu #COVID-19. Ar putea arăta astrogramele lor bravada și ignoranța, ba chiar inconștiența lor, putem spune acum caraghioasă ținând cont că virusul nu a fost deloc impresionat de statura lor de mari oameni politici?


imagine
Cei trei (ne)magnifici

 

 

BORIS JOHNSON (19.06.1964, 14:00, New York, SUA)

La începutul lui martie, anul acesta, strategia premierului britanic, de luptă cu pandemia, era de a promova o ”imunizare de grup” sau de ”turmă, practic acceptarea unei infectări în masă , a cel puțin 60% din populație. Această teorie a fost criticată de experți ai OMS, dar și britanici, care argumentau că este ceva foarte riscant, ținând cont că fiind un virus nou, este greu de anticipat răspândirea și virulența lui. Pe 27 martie, agențiile de presă din toată lumea anunța infectarea cu noul coronavirus a primului șef de guvern și de stat din lume, nimeni altul decât junele de 56 de ani Boris, băgând-o în autoizolare și pe iubita mai tinerică cu 25 de ani. Inițial se lăuda că are simptome ușoare, dar 10 zile mai târziu, pe 5 aprilie, a fost internat în spital și transferat a doua zi la terapie intensivă, unde a petrecut mai multe zile. Nu și-a reluat complet îndatoririle de prim ministru decât după o lună de la externare, spunând că are nevoie să se refacă după ”întâlnirea de gradul 0” cu anterior desconsideratul #COVID. Boris Johnson are mai multe planete în Gemeni (4 planete personale: Soare, Mercur, Venus și Marte), un stelium cum spunem noi astrologii, care îl fac să ia totul într-un mod superficial și bravând. Ascendentul în Balanță, un alt semn de Aer, îl face să se împăuneze, dar asta îl putea costa chiar viața, căci Marte este în casa a VIII-a (a Morții) în semnul care guvernează plămânii și bolile respiratorii. Marte face un careu la Uranus, ce întărește stilul provocator și rebel al premierului britanic, iar Uranus e în casa a XI-a, care reprezintă casa epidemiilor (casa a VI-a de la casa a VI-a, adică boala bolilor, superboala). Ceea ce pot să spun este că i-a cam trecut glonțul pe lângă ureche, lucru de care se pare că e conștient acum, după declarația cuminte pe care a făcut-o la externare. De fapt, fără semne de Foc, Gemenii și Balanța nu sunt semne care să exceleze la curaj autentic, făcând doar paradă pentru a fi admirate.


imagine
Boris Johnson

 

 

JAIR BOLSONARO (21.03.1955, 14:45, Sao Paulo, Brazilia)

Președintele Braziliei are Soarele în Berbec, în primul grad, ceea ce îi conferă curaj, tărie de caracter și plăcerea de a-și domina interlocutorii. Nerăbdarea și agresivitatea, ca și dorința de a impresiona, sunt și mai mult accentuate de trigonul Soarelui la Uranus. Martele în Taur și sus, pe viața publică, îl determină să se prezinte ca un bărbat puternic, dar așa și este. În septembrie 2018, în timp ce făcea campanie și interacționa cu susținătorii săi, a fost înjunghiat în stomac. Perforația a ajuns la părți ale ficatului, plămânului și intestinului și a pierdut o cantitate mare de sânge, ajungând la spital cu hipotensiune severă, dar a supraviețuit. La începutul pandemiei, el numea infecția cu noul coronavirus o simplă răceală mizerabilă. Deși s-a vindecat cu greu (20 de zile la izolare cu tratament, apoi antibiotice în continuare căci se simțea slăbit și simțea că are ”mucegai” în plămâni), ignoră în continuare luarea unor măsuri serioase de protecție. O coaliție de mai bine de 60 de organizații, sindicate și ONG-uri care reprezintă peste un milion de lucrători din domeniul sănătății au depus, la sfârșitul lunii iulie, la Curtea Penală Internațională de la Haga o plângere împotriva lui, pentru genocid. Conform textului plângerii, Bolsonaro este acuzat că ar fi comis o „crimă împotriva umanității” încurajând, în Brazilia, activități colective care au dus la propagarea virusului și refuzând să aplice o politică de protejare a minorităților, în special a indigenilor din Amazonia.


imagine
Jair Bolsonaro

 

 

DONALD TRUMP (14.06.1946, 10:54, New York, SUA)

O anchetă a ziarului New York Times a dezvăluit că experții și oficialii americani au încercat în van să-l avertizeze pe președinte de natura gravă a pandemiei încă de la începutul lunii februarie. A durat aproape 6 săptămâni până ce administrația aluat primele măsuri pentru gestionare ei. Trump s-a arătat preocupat, în primăvară, mai mult pentru reluarea competițiilor sportive spunând că ”s-a săturat să vadă meciuri de baseball vechi de 14 ani”. El are Soarele în Gemeni conjunct cu Uranus, ceea ce îl face atât de rebel și de imprevizibil, cu tendință spre instabilitate (accentuată de faptul că această conjuncție are loc într-un semn de Aer). Mercur, planeta care arată modul de gândire, facultățile mentale și de comunicare, logica sau absența ei, este în semnul Lunii, în Rac, având un singur aspect și acela negativ, la nebulosul Neptun. Acest aspect indică o imaginație bogată, tendință spre fraudă și disimulare, nervozitate, luarea deciziilor pe baza unor capricii sau emoții de moment, înclinație spre intrigă și păcăleală. Astăzi, SUA ocupă primul loc în lume la numărul de infectări (1/3 din numărul total) și de decese, sistemul medical american fiind copleșit de numărul de cazuri grave, căci în ciuda disponibilităților financiare ale țării, s-au pierdut săptămâni prețioase pentru luarea măsurilor de distanțare socială și de aprovizionare cu materiale necesare. Președintele Donald Trump a fost dus vineri la un spitalul militar din Washington, la mai puțin de 24 de ore după ce a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus. Surse citate de CNN spun că președintele s-a speriat când a aflat că are coronavirus și apoi a devenit din ce în ce mai îngrijorat în momentul în care a început să dezvolte simptome.


imagine
Donald Trump



Horoscop zilnic





Facebook