Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!

8 ANI DE SCLAVIE


19.09.2020


8 ANI DE SCLAVIE

Partea I

 

În martie 1998, o fetiță de 10 ani de lângă Viena, Natascha Kampusch, a fost răpită pe drumul de acasă spre școală și a dispărut fără urmă. 8 ani mai târziu, în vara anului 2006, ea reușește să fugă, într-un moment de neatenție al răpitorului, alergând prin grădini și sărind garduri. Se va prezenta trecătorilor, cerând ajutor, dar va fi ignorată la început. În cele din urmă, un vecin de 71 de ani o va lua în seamă și va anunța poliția și, în câteva ore, peste 1000 de polițiști vor porni în căutarea răpitorului. Tot în aceeași zi, corpul lui va fi descoperit decapitat pe o linie de cale ferată din jurul Vienei, iar varianta oficială a poliției va fi că el s-a sinucis. Au existat niște criminaliști și medici legiști care au considerat însă că mai degrabă răpitorul, pe numele lui Wolfgang Priklopil, a fost ucis și pus acolo. De asemenea, un copil de 12 ani a susținut că a văzut doi bărbați care au urcat o fetiță într-o furgonetă albă, precum cea a răpitorului, dar mărturia lui nu a fost luată în considerare.


Natascha Kampusch a stat 8 ani de zile închisă într-o pivniță ascunsă în casa lui Priklopil, unde a fost înfometată, bătută și supusă la abuzuri sexuale. Cel mai important, i s-a inoculat zi de zi idei precum că părinții nu se mai interesează de ea și că el, călăul ei, este cel care o îngrijește. Din când în când, la aniversări, primea recompense, ceva bun de mâncare, constant i se dădeau cărți și reviste pentru a se instrui și mai târziu a primit chiar și un televizor. Dar tot într-o cușcă a stat, însă pentru faptul că provenea dintr-o familie dezbinată și mama ei nu avusese grijă de ea până la 10 ani, atunci când fusese răpită, spusele lui au făcut-o să-i găsească justificări abuzatorului ei. S-a întâmplat cu ea ceea ce psihologii numesc sindromul Stockholm, fenomen psihologic prin care ostaticii se atașează de cei care i-au răpit și chinuit. În 2016, la 10 ani de când ea evadase și călăul ei se sinucisese, ea purta încă în poșetă o poză a lui Priklopil și mergea, aproape în fiecare weekend, în casa ororilor, unde a fost ținută prizonieră, pentru a face curat și a verifica facturile. Casa i-a revenit ca moștenire după moartea proprietarului și ea justifică faptul că nu a demolat-o și nu a vândut-o, spunând că nu vrea să ajungă expusă publicului ca un ”parc tematic”.


imagine
Victima și răpitorul ei

 

 

Natascha este acum o tânără frumoasă, bogată și celebră, dar care trăiește foarte retrasă și care s-a confruntat, după eliberarea ei, cu jigniri și chiar cu amenințări cu moartea proferate prin intermediul online. A fost acuzată că acoperă un al doilea răpitor, că a profitat de ce i s-a întâmplat și s-a îmbogățit (a făcut milioane de euro din cărți, interviuri și filme) sau că a avut un copil cu răpitorul care a fost îngropat în grădină (lucru neconfirmat de vreo autoritate și negat vehement de ea). Misterul s-a adâncit și mai mult când, în 2010, un anchetator de poliție care s-a ocupat de cazul ei s-a sinucis la 6 luni de când cazul fusese închis. Colonelul de poliție nu ar fi fost de acord cu concluzia oficială că Wolfgang Priklopil ar fi fost singurul răpitor și dorea să continue investigațiile.

De ce vă scriu eu despre acest caz celebru din Austria? Pentru că sunt asemănări izbitoare cu cazul Caracal de la noi, atât în ceea ce privește infracțiunea, dar și reverberațiile ei la nivel politic. Și în presa austriacă s-a vehiculat că răpirea fetei ar fi fost de fapt doar un episod din activitatea unei rețele pedofile care implica răpiri, crime, polițiști corupți și implicarea unor oameni puternici. Și vă mai scriu pentru faptul că am reușit să obțin – sunt norocoasă sau perseverentă sau și una și alta - o mulțime de date pentru o analiză astrologică amănunțită: momentul exact al răpirii și evadării (ziua, ora și minutul), dar și datele și orele de naștere ale răpitorului și victimei sale. Ori un astrolog pasionat de astrologie criminalistică nu ar fi putut să lase un asemenea prilej să-i scape printre degete, nu-i așa?

 



Horoscop zilnic





Facebook