Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!

CAZUL CARACAL


29.06.2020


5 august 2019: PUNCTUL FĂRĂ ÎNTOARCERE


Toată săptămâna anterioară primei mele postări pe pagina de facebook ”AstroVesta – Astrologie si Tarot”, pe meleaguri grecești fiind, am sperat în fiecare dimineață când verificam netul în holul hotelului, că voi afla știrea că Alexandra este totuși în viață. Chiar dacă știam că astrograma făcută înaintea plecării mele indica opusul. Nu este vorba de astrograma natală a fetei, care în niciun caz nu poate spune, la un anumit moment de timp, dacă ea ar mai fi în viață sau nu. Când am început în 2010 să fac o rubrică de AstroCriminalistică pe siteul meu, dădeam curs unei obsesii sau pasiuni, cum vreți să-i ziceți, pentru criminali și victimele lor. O obsesie care poate fi explicată prin faptul că am o triplă conjuncție Venus, Pluton și Mercur în casa a XII-a, a secretelor și care mi-a dat o minte scormonitoare și extrem de avidă, chiar din copilărie, a ceea ce înseamnă viața aici și dincolo de existența noastră pe acest pământ. Astrologie criminalistică nu am făcut la cursurile de astrologie din 2005, ci am studiat-o cu sârg citind cărți aduse de peste ocean, unde ramura aceasta este practicată mai ales de astrologi din SUA (Forensic Astrology). 


Dar să revenim la Alexandra, victima lui Gheorghe Dincă și pentru care, din prima clipă și neștiind la acel moment datele ei de naștere, am simțit o puternică afinitate. Când am văzut ulterior că Mercurul Alexandrei este conjunct cu Soarele meu din Fecioară, am înțeles și de ce. Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu victima unei răpiri, se consultă o hartă astrologică a ultimului moment în care există o dovadă că mai era în viață (a fost văzută, filmată sau auzită). Momentul trebuie foarte precis cunoscut, căci altfel se pot emite concluzii greșite. Așa că am așteptat cuminte până a apărut în presă informația cu ultima convorbire a Alexandrei. Mai întâi s-a vehiculat știrea că au existat 3 apeluri la 112, ultimul fiind la ora 11:07. Nu știu ce m-a făcut să mai aștept un pic, simțind că nu este acesta momentul corect. Cred că luni, înaintea plecării mele, a ieșit în media informația că, de fapt, Alexandra a fost sunată de un polițist ultima oară la 11:29, 25 iulie 2019 și a vorbit cu el timp de 22 de minute. Deci ultima oară i s-a auzit glasul la ora 11:51. Aceasta este harta după care am anticipat deznodământul fatal al acestei răpiri, nu ”last seen” (ultima dată văzut, cum aleg majoritatea astrologilor criminaliști când situația se prezintă în acest fel), ci ”LAST HEARD” (ultima dată auzită, în cazul acestei fete micuțe și curajoase care a sunat să ceară ajutor).


imagine
Ultimul apel

 

 

În această hartă, Alexandra este reprezentată de guvernatorul Ascendentului (Venus) și de Lună. Venus este în casa a 10-a, sus, care este casa Celebrității (descrie perfect amploarea acestui caz) și Luna este în casa a 8-a, casa Morții. Următoarele două aspecte pe care le face Luna sunt conjuncția cu Uranus (neprevăzutul) și careul la Marte (violența), care îl desemnează pe criminal, Marte fiind guvernatorul casei a 7-a, în Berbec. Casa a 7-a este casa dușmanilor, a oponenților și de aceea îl indică pe criminal. Marte este în Leu (semn de Foc, pasional, exact cum a fost descris criminalul) și trigonul cu Jupiter din casa a 3-a (a Comunicării) nu face decât să aprindă furia lui din cauză că ea a comunicat, a devoalat răpirea. Careul dintre planeta lui (Marte) și cea care o reprezintă pe Alexandra (Luna) arată rănirea ei și urma să se facă peste 9 grade pe cercul zodiacal, respectiv 9 minute de timp, cel mai probabil, deci ora loviturilor care i-au cauzat decesul fiind exact ora 12 cum a indicat Gheorghe Dincă. Luna în Taur avem în această astrogramă, Luna în Taur are Alexandra și în astrograma ei natală și arată dureros de bine caracterul blând al acestei fete micuțe (1,60 m și 55 kg). Mai mult, Venus în Rac, celălalt semnificator al Alexandrei, este în Rac, conjunct cu o stea fixă malefică pentru astrogramele orare și criminalistice, Procyon (are o natură Marte/Mercur și un indiciu pentru violență, dar și pericol de mușcături de câini, fiind o stea din constelația Canis Minor).

Precizez că voi face o postare și cu interpretarea astrogramei fetei, dar după ce vor trece cel puțin 40 de zile de la decesul ei. Până atunci, acest suflet pur, care prin sacrificiul ei va salva multe vieți de acum încolo, se va duce acolo unde îi este locul în cer.

 

7 august 2019: PROFIL DE CRIMINAL

Așa cum am promis, după o documentare riguroasă, iată și analiza hărții criminalului din Caracal. Pe baza a 6 evenimente datate parțial, rezultă că ora de naștere probabilă ar fi în intervalul 16-17, deci ar avea Ascendentul în Balanță sau Scorpion. În Balanță fiind, avem conjuncția Saturn/Neptun foarte aproape de Ascendent și care explică multe din comportamentul lui oscilant. Saturn înseamnă spirit practic, disciplină, restricții, autocontrol, lipsă de comunicare, persoană nesocială. Neptun aduce partea înșelătoare, viciul, existență dublă, fanteziile, viciile, abuzul de alcool, deviațiile sexuale. De fapt, această conjuncție este puternică oriunde ar fi în astrogramă, căci ea se află în opoziție cu Venus, explicând foarte bine felul brutal și deviant în care relaționa acest individ cu femeile. Conjuncția în sine distorsionează, căci alătură două planete care au multe lucruri în contradicție unele cu altele. Domină atributele lui Saturn, căci el se află în Balanță într-o poziție privilegiată (în exaltare). Opoziția conjuncției Saturn/Neptun la Venus, în cazul unui bărbat, arată pe cineva care a fost odată rănit de femei sau de o singură femeie și nu a putut trece peste asta. Un alt aspect – pentru că Saturn indică și un părinte autoritar – este acela că probabil Dincă a avut o copilărie în care a fost lipsit de afectivitatea și căldura părintească. Atunci când și-a exprimat dragostea pentru sexul opus, el a rămas descoperit în fața unei umilințe suportată din partea unei femei. Atunci și-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată asta și că el va deține mereu controlul. Cu Neptun implicat, el a văzut distorsionat femeile, așa că este probabil să spună adevărul când spune că el a crezut că fetele și femeile care așteptau la ocazie ar fi fost imorale.


imagine
Gheorghe Dinca

 

 

Există însă o altă configurație astrală destul de rară, care a potențat aspectele negative ale opoziției care o implică pe Venus. Este vorba de un stelium, de o aglomerare de 4 planete într-o singură zodie și anume în Gemeni. Aici el are în ordine: Jupiter, Soare, Mercur și Marte (primele trei fiind conjuncte). Steliumul poate fi un factor de dezechilibru într-o temă natală în raport cu zodia opusă atunci când nu are nici aspecte cu alte planete ca în cazul lui Gheorghe Dincă. Cu Mercur în Gemeni, Dincă nu este un prost cum s-a vehiculat, ci are o inteligență nativă care l-a făcut să fie foarte meticulos în fărădelegile lui, în felul cum și-a ademenit victimele, cum și-a acoperit urmele și cum a jucat rolul vecinului de treabă. Când văd psihologi sau analiști sau ce-or mai fi ei când spun că anumite lucruri nu se verifică pentru că anumite trăsături ale lui Dincă sunt în contradicție, mă mir cât de puțină cunoaștere au asupra naturii umane (dincolo de cunoștințe teoretice). Mulți oameni sunt plini de contradicții, de la o etapă de viață la alta sau chiar de la o zi la alta. Cu atât mai mult cineva care are un asemenea marcaj important pe Gemeni, semn mutabil și volatil chiar prin natura sa (în semn de Aer și dominat de versatilul Mercur). Cu atât mai mult cu cât acest stelium nu are nicio ancoră, respectiv niciun aspect cu o altă planetă. Tranzitele vin în avalanșă, luând pe rând fiecare planetă și dacă individul se află pe un nivel jos de educație (inteligența primară sau primitivă nu este influențată de instruire), atunci el este ca o frunză, complet supus instinctelor animalice, dacă Luna este și ea slăbită. Luna lui Dincă este în Scorpion, în cădere, și cu aspect negativ la Pluton. Deci, Luna și Venus, cele două planete feminine care descriu în astrogramele bărbaților relațiile lor cu sexul opus, sunt în situații foarte dificile. Lilith, femeia de care este atras erotic și subconștient un bărbat, este solitară în Fecioară, sugerând atracția către virgine, fete pure, în contradicție astfel cu ce spunea el că a crezut/gândit că sunt fetele.


Atât la data la care a dispărut Luiza, cât și mai recent, Neptun în tranzit face un careu la Martele natal, care indică sexualitatea și violența. Înainte de asta, ani de zile (din 2013), acest Neptun a făcut acest aspect dificil la celelalte planete din stelium, ceea ce mă face să cred că atrocitățile comise asupra femeilor nu au început în acest an și că probabil nu se va putea afla niciodată dimensiunea lor.

 

29 decembrie 2019: INOCENȚĂ DISTRUSĂ

Alexandra s-a născut pe 15.09.2003, la Caracal, și am indicii că nașterea a fost dimineața având astfel Ascendentul în Fecioară. Se observă o aglomerare de planete în zodia Fecioarei, după cum urmează: Jupiter, Mercur, Soare și Venus. Cu Luna în Taur și Martele în Pești, avem o pleiadă de planete în semne feminine și compatibile între ele și creionând personalitatea unei fete sensibile, delicate, modeste, încrezătoare în oameni, miloasă, cuminte, inteligentă, conștiincioasă și atentă la detalii. Soarele este conjunct cu o stea fixă malefică Denebola, indiciu pentru moarte publică sau care aduce renume, fericire care se transformă în disperare. Conjuncția Soare/Venus întărește frumusețea și gingășia dată de semnul Fecioarei. Careul Lunii la Neptun arată naivitate, căci Luna este în Taur, guvernată de planeta Venus, a iubirii și frumuseții. Venus este în grad critic (ultimul grad al zodiei), semn al unei lecții karmice care e musai să fie învățată în această viață și anume lecția iubirii și a sexului. Lilith sau Luna Neagră reprezintă sexualitatea ascunsă, instinctele și inhibițiile sexuale: conjunctă fiind cu Nodul Nord, karma acestei vieți, cere o sublimare, o evoluție printr-o experiență sexuală traumatizantă.


imagine
Alexandra Macesanu

 

 

Marte, planeta masculinității și a energiei, este într-o zodie karmică (Pești) și retrograd, indiciu asupra posibilității ca într-o viață anterioară să-și fi reprimat dorințele, sexualitatea, să fi dat dovadă de violență pentru a și le satisface. Marte este planeta cea mai debilă din astrogramă, pe lângă retrogradare, se află și în aspecte dificile cu Uranus și Jupiter. Saturn în Rac, slăbit în semnul guvernat de Lună, indică o traumă în copilărie, o persoană singuratică, cu o mare sensibilitate afectivă și legături puternice karmice cu membrii familiei. De altfel, Saturn în Rac sau Pești sau în casele IV sau XII, reprezintă un indiciu pentru un suflet bătrân care și-a ales singur niște experiențe de viață dificile, care să-l facă să obțină salturi importante în evoluție. Comparând astrogramele victimelor cu a abuzatorilor lor, mai mereu apar interaspecte care indivă violența (cele mai puternice sunt cele Marte/Pluton) și interaspecte karmice care implică Nodurile Lunare, Saturn sau Lilith. În cazul de față, Martele în Gemeni al lui Dincă este într-o opoziție perfectă cu Pluton în Săgetător al Alexandrei. De asemenea, Nodul Sud al Alexandrei este conjunct cu Luna lui Dincă, semn al unei datorii dintr-o viață anterioară care trebuia plătită acum. Lilith din astrograma lui Gheorghe Dincă (tipul de femeie de care este atras la nivel de subconștient)  este în Fecioară, semnul natal al Alexandrei, foarte aproape de Soarele și Mercurul ei.


Din analiza astrogramei Luizei (date de naștere 2.12.2000, Caracal, județul Olt), rezultă o fată cu un temperament total diferit de al Alexandrei.Având Soarele în Săgetător, Luna în Vărsător, Venus în Capricorn și Marte în Balanță (o combinație Foc-Aer, combinată cu materialismul Capricornului), Luiza apare ca o fată bătăioasă, tupeistă, oarecum superficială în comportament, dezinvoltă, capabilă să riposteze verbal, cu tendința de a conduce. Deși la data acestei postări din decembrie 2019, nu am găsit semne suficiente care să sugereze același sfârșit violent ca al Alexandrei și nici potriviri evidente care să o lege karmic de Gheorghe Dincă, când am reluat datele pentru a compune acest material și a-l posta pe site, am observat și în acest caz potriviri semnificative. Nodul Nord al lui Dincă este conjunct cu Neptun al Luizei, Uranusul lui cu Nodul ei Nord în Rac (împlinire de karmă familială pentru ea, printr-o acțiune imprevizibilă și brutală din partea lui) și cel mai important aspect, care arată agresiunea sexuală, răpirea este opoziția dintre Pluton al lui (sexul, moartea, impunerea forței) și Luna ei. Orice oră de naștere ar fi avut Luiza, aspectul este foarte puternic și pentru că Luna reprezintă și mama în astrograma unei femei, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva mama a primit o lecție karmică prin decesul unicei sale fiice (corelat și cu celălalt interaspect menționat anterior).


imagine
Luiza Melencu

 

 

P.S. Am intitulat această analiză, cea de-a treia dedicată odiosului caz Caracal, ”Inocență distrusă”, pentru că am realizat, am simțit toată oroarea, toată trauma trăită de acest înger de fată. Înainte de a-i ucide trupul, Dincă i-a ucis sufletul frumos. Cred că părinții și-ar fi dorit să scape cu viață, dar ea nu ar mai fi fost decât o carcasă goală ce nu mai avea nimic în interior, căci sufletul ei ar fi fost iremediabil pustiit. Suferința ei și a părinților ei ar fi fost constantă, de nealinat și cred și simt că incomparabil mai mare. Așa cum am spus de la prima postare a acestui serial Caracal, ea a salvat, prin curajul ei de a da telefon și de a-și risca viața (căci Dincă nu ar fi ucis-o atunci), alte posibile victime.



Horoscop zilnic





Facebook